Piele netedă ca in reviste, metode eficiente de epilare

Vine vara, bine-mi pare… Chiar dacă mai este aproape o lună până începe în mod oficial acest anotimp, putem spune că și-a intrat deja în drepturi.

Zilele sunt mai lungi, soarele ne zâmbește mai cu putere, natura a prins deja contur, iar căldura ne-a determinat să renunțăm la straturile groase de haine.

Iar noi, femeile, suntem cele mai entuziasmate de asta.

Chiar dacă vremea poate fi capricioasă din când în când, trebuie să recunoaștem că am scos de la naftalină rochiile vaporoase, pantalonii scurți, tricourile sau topurile diafane. Cu siguranță, garderoba e plină de culori vii și calde, ce abia așteaptă să fie purtate în cele mai senine și înfierbântate zile.

Cu toate că anul acesta unele planuri ne-au fost date peste cap și poate nu vom avea atâtea ocazii în care să ne etalăm în toată splendoarea – includem aici vacanțele, serile lungi de vară petrecute la terase etc. – credem că ne putem simți în cea mai bună formă a noastră oriunde am fi și orice am face.

Cine spune că nu putem aduce marea chiar la noi în curte? Sau că nu putem merge la cel mai tare festival de la noi din sufragerie? Femeile au puteri și simțuri nebănuite. Așa că pregătește-te pentru sezonul estival cum se cuvine.

Iar dacă ai nevoie de puțin ajutor, Clinica Endorfine te așteaptă cu cele mai inovatoare tratamente corporale. Astăzi, îți vom spune despre una dintre cele mai căutate proceduri, în mod special în acest sezon. Te-ai prins? Exact, este vorba despre epilare.

Epilarea, secretul unui corp fin și neted.

De ani de zile, societatea sărbătorește cum știe mai bine corpul și frumusețea feminină. Revistele sunt pline de femei frumoase, care au picioare fine și strălucitoare. Vedetele de la televizor își etalează mare parte din corp, reclamele promovează tot felul de femei, care mai de care mai îngrijite și cu un aspect fizic de invidiat.

Cu siguranță te-ai întrebat care e secretul lor. Ei bine, ăsta este: epilarea profesională.

Originea epilării feminine datează încă de pe vremea egiptenilor antici, care foloseau un brici din cupru pentru a îngriji părul din anumite zone ale corpului. Tot ei au fost primii care au folosit zahărul pentru a înlătura părul nedorit, procedeu cunoscut astăzi sub denumirea de bio-epilare cu pastă de zahăr.

Acest obicei a fost preluat de greci, care au considerat de cuviință să ardă părul pe care îl considerau a fi inestetic.

Abia în 1915 a fost inventat primul aparat de ras pentru femei, clasicul „bic” de astăzi. Iar asta după ce s-a descoperit faptul că femeile foloseau obiectele cu care bărbații își rădeau barba pentru a-și epila părul de pe picioare.

Dincolo de rolul estetic pe care îl are, epilarea a fost adoptată și „iubită” de către femei și din motive de igienă. Iar principalele zone în care nu dorim niciun fir de păr sunt:

  • La nivelul feței: mustață, bărbie, frunte sau obraji;
  • La nivelul întregului corp: mâini, axile, picioare, linie bikini, inghinal și interfesier.

Spune „adio” părului nedorit cu una dintre cele trei metode de epilare

„De ce crește părul atât de repede?” – aceasta este una dintre întrebările frecvente la care femeile caută răspuns. Motivele pot fi multiple și variază de la persoană la persoană. Stresul, alimentația, dereglările hormonale sau alți factori genetici pot influența ritmul de creștere al părului.
Uită de clasicul aparat de ras, care taie firul de păr și afectează pielea din cauza utilizării atât de dese. Dacă ești în căutarea unor metode inedite, cu rezultate de lungă durată, ai ajuns unde trebuie.

La Endorfine ai trei procedee diferite, potrivite fiecărei femei.

  • Epilarea cu ceară

Această metodă este una eficientă, dar destul de dureroasă, iar rezultatele sunt pe un termen mult mai scurt decât cele de la epilarea cu laser.

În cazul acestei metode, pielea are nevoie de curățare perfectă înainte, dar și de îngrijire constantă după, întrucât putem vorbi de o anumită presiune.

Este indicat ca epilarea cu ceară să fie efectuată doar de un profesionist, deoarece ceara se aplică întotdeauna în sensul creșterii firelor de păr și se îndepărtează cu mișcări rapide în sens invers.

  • Bio-epilarea cu pastă de zahăr

Aceasta este una dintre cele mai blânde forme de epilare. Așa cum ți-am spus deja, a apărut cu secole în urmă, când epilarea era în cea mai incipientă formă a sa.

Pasta de zahăr conține doar ingrediente naturale, ceea ce o face indicată pentru toate zonele corpului, chiar și pentru cele afectate de cicatrici. Se curăță ușor, nu agresează pielea și nu provoacă alergii sau iritații.

În plus, această pastă catifelează pielea, o hidratează, o exfoliază și înlătură celulele moarte de la suprafața pielii. Ședințele de epilare cu pastă de zahăr nu contribuie la formarea foliculitei.

  • Epilarea definitivă cu laser

Despre epilarea definitivă am putea vorbi mult și bine. Dacă dorești rezultate pe termen lung, aceasta este cea mai indicată metodă. Lumina pulsatilă este absorbită de pigmentul firelor de păr, ce împiedică dezvoltarea unor noi fire.

Soluția de epilare definitivă cu laser este potrivită pentru tine dacă dorești să scapi permanent de părul nedorit atât de pe față, cât și de corp. Procedura nu este dureroasă, se simte doar un ușor disconfort la nivelul pielii. După tratament îți poți relua rutina obișnuită, nu necesită timp de recuperare.

Tehnologia cu laser are o eficacitate dovedită în domeniul epilării definitive. La Clinica Endorfine, utilizăm pentru această procedură echipamentul Venus Velocity, unul dintre cele mai performante aparate din domeniu.

Acesta pătrunde profund în piele, însă este, în același timp, sigur de utilizat chiar și pe suprafețele bronzate.

Totodată, cu acest procedeu sunt atenuate ridurile, petele sau cicatricile. Pielea este mai sănătoasă, deoarece crește producția de colagen și elastină.

 

Părul în exces a reprezentat dintotdeauna un complex puternic pentru femei. Tuturor ne-ar plăcea să existe o soluție miraculoasă care să-l facă să dispară ca prin magie.

Dar singurele puteri magice pe care le avem sunt profesionalismul și echipamentele de ultimă generație. Bineînțeles, am aruncat și puțin praf magic peste prețuri, iar acum te poți bucura de reduceri colosale. Te așteptăm pe la noi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *